Investiţiile în eficienţă energetică, estimate la 26 miliarde de euro"
2015. augusztus 28. 11:23

Ţara noastră şi-a asumat ţinte obligatorii de reducere a consumului de energie până în 2020 şi a preluat, anul trecut, în legislaţia proprie, noua directivă europeană privind eficienţa energetică.

Emil Calotă, vicepreşedintele ANRE (reglementatorul pieţei noas¬tre de energie), a declarat, ieri, într-o conferinţă Focus Energetic, că din primăvară avem un plan naţional de acţiune în domeniu şi că măsurile care trebuie implementate sunt evaluate la 26,3 miliarde de euro.

Domnia sa a explicat: "Niciun fel de plan nu are rost fără investiţii şi fără finanţarea necesară. Autorităţile trebuie să pună la punct Fondul Naţional pentru Eficienţă Energetică şi să reglementeze modul în care companiile de servicii energetice pot face contracte cu autorităţile publice. Din totalul investiţiilor prevăzute în planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice, 12 miliarde de euro sunt în sarcina Minis¬terului Dezvoltării, 5 miliarde de euro - la Ministerul Mediului, 4 miliarde de euro - Ministerul Economiei şi 1,2 miliarde de euro la Transporturi".

Oficialul ANRE a subliniat că măsurile care trebuie luate în domeniul reabilitării termice a clădirilor sunt estimate la 5,4 miliarde de euro, iar cele care vizează domeniul termoficării - trei miliarde de euro. Măsurile care vizează serviciile energetice sunt evaluate la 3,5 miliarde de euro.

ANRE îşi regândeşte, în prezent, rolul pe care îl are ca reglementator în domeniu şi intenţionează să analizeze sectorul din punctul de vedere al consumatorului final, a mai spus Emil Calotă. Centrul de greutate al activităţii autorităţii pe anii următori va viza zona de reglementare prin prisma consumatorului final, pe trei paliere: nivelul facturii, calitatea serviciului şi protecţia regăsită la nivelul consumatorului vulnerabil.

Domnia sa a subliniat că toţi consumatorii din ţară susţin, prin scheme de ajutor de stat, energia curată. Este vorba despre producţia de energie din surse regenerabile (vânt, soare, apă, biomasă, biogaz) şi cogenerarea de înaltă eficienţă (din acelaşi combustibil se produce simultan electricitate şi agent termic). Potrivit vicepreşedintelui ANRE, consumatorii plătesc, pentru energia regenerabilă, în jur de 360-380 milioane de euro pe an, timp de 15 ani începând din 2011. Suma totală este, astfel de 6-8 miliarde de euro. Pentru cogenerare, bonusul anual colectat de la consumatori este în jur de 250 milioane de euro. Cum schema de ajutor de stat funcţionează timp de 11 ani, CET-urile vor primi, în total, circa 3 miliarde de euro.

Emil Calotă apreciază că este greu de găsit un echilibru între producătorii de energie verde, care se simt nedreptăţiţi de tăierea ajutorului de stat operată de Guvern în 2013, şi producătorii clasici de energie, care reproşează autorităţilor că permit preluarea cu prioritate în sistem a energiei curate. Domnia sa susţine că ANRE şi Ministerul Energiei încearcă să găsească o soluţie, astfel încât energia verde să rămână viabilă.

sursa: bursa.ro
Vissza

Új hozzászólás

Név:
Email-cím:
Bejegyzés:
Ellenörző kód:  

További híreink

Megtalál a Facebookon!

Hírlevél

Feliratkozas  Leiratkozás